In memoriam Dimitrie Bejan


7 ani de cand a plecat la Hristos

BEJAN, DIMITRIE-preot, poet si prozator
Părintele Dimitrie Bejan s-a născut pe 26 octombrie 1909, la Harlău – Iaşi. A urmat cursurile Seminarului Teologic Ortodox Veniamin Costache din Iaşi, apoi Facultatatea de Teologie şi, în paralel, Facultatea de Istorie din Bucureşti. A avut astfel parte de mari dascăli, ca Nichifor Crainic şi Nicolae Iorga. După absolvirea celor două facultăţi, a avut burse de studii postuniversitare la Ierusalim şi Atena. La întoarcere, a devenit asistent universitar la catedra lui Nicolae Iorga şi, în acelaşi timp, a predat istoria la Liceul de fete „Carmen Silva” din Bucureşti.
Dornic de o mai bună cunoaştere a poporului român, s-a înscris în echipele de cercetare sociologică ale profesorului Dimitrie Gusti, împreună cu care a mers în Basarabia.
La începutul celui de-al doilea războli mondial, părintele Dimitrie Bejan s-a înrolat în armată, ca preot militar, cu gradul de maior. Şi s-a întors în Basarabia, de această dată pentru a-i apăra pe românii de acolo. Căzut prizonier la ruşi, în 1943, a fost deportat în Siberia, la Oranki. Toţi ofiţerii români şi germani prinşi de ruşi au fost trimişi la Oranki, într-o fostă mănăstire ortodoxă transformată în închisoare. După cinci ani de detenţie, a fost judecat de un tribunal militar moscovit şi condamnat la moarte, pentru că a susţinut că Basarabia este pământ românesc.
Părintele Dimitrie a contestat sentinţa şi a cerut să i se acorde dreptul de a fi judecat de un tribunal din ţara natală. Surprinzător, ruşii, altminteri deloc sensibili la drepturile omului, l-au repatriat. În documentele însoţitoare ale deţinutului, ruşii atrăgeau atenţia autorităţilor române să fie vigilente cu părintele Dimitrie, pentru că „are mare putere de convingere, fiind un mare duşman al comunismului”. Tribunalul militar din Bucureşti l-a condamnat la detenţie pe viaţă. A fost eliberat de la Aiud pe 23 august 1964, cu decretul de amnistie generală, după 25 de ani de închisoare. A suferit în lagărele şi închisorile Jilava, Văcăreşti, Aiud, Canal, Minele Cavnic (1948 – 1956), Bărăgan, Răchitoasa.
În detenţie, s-a împrietenit cu cîţiva din marii noştri intelectuali interbelici închişi: Nichifor Crainic, Radu Gyr, Mircea Vulcănescu, Paul Zafiropol şi cu părinţi duhovniceşti ca Benedict Ghiu, Arsenie Papacioc şi Dumitru Stăniloae.
După eliberare, autorităţile au încercat să-l cîştige de partea lor şi i-au oferit o parohie la Ghindăoani – Neamt, unde a stat însă numai cinci ani. Comuniştii, furioşi că rămîne ferm în crezul său naţionalist şi creştin, au încercat să-l otrăvească în cîteva rînduri şi, în cele din urmă, i-au organizat un simulacru de proces, în urma căruia i s-a interzis să mai slujească şi a fost arestat la domiciliu (la Harlău) pînă în decembrie 1989. Sfinţia sa a continuat să primească vizite şi a dat astfel multora cuvinte de folos.
În noaptea de 22 decembrie 1989, părintele face un act pilduitor: îl salvează de la linşaj pe securistul care îl păzea.
După revoluţie, părintele Dimitrie şi-a continuat mărturisirea cu un mai mare patos şi pe mulţi i-a adus la calea credinţei. În timpul vieţii i-au apărut volumul Bucuriile suferinţei, iar postum, cărţile: Oranki. Amintiri din captivitate, Viforniţa cea mare, Hotarul cu cetăţi, Satul Blestemat şi Simple povestiri.
S-a mutat la cele veşnice pe 21 septembrie 1995, lăsînd cu limbă de moarte să nu se rostească discursuri la catafalcul său şi să nu i se pună flori pe mormânt. O ultimă dovadă de smerenie.

Published in: on 19 Septembrie 2012 at 11:46  Comments (3)  

The URI to TrackBack this entry is: https://bibliotecaharlau.wordpress.com/2012/09/19/in-memoriam-dimitrie-bejan/trackback/

RSS feed for comments on this post.

3 comentariiLasă un comentariu

  1. Nu e trist blogul. Mi se pare normal sa ne aducem aminte de cei care nu si-au risipit viata urandu-si aproapele, de cei care au infaptuit lucruri marete, de cei care ne dau si acum pilde si ne arata calea dreapta prin mostenirea ce am primit-o.
    Cred ca era mult mai trist daca nu ne amintea d-na bibliotecara de aceste suflete atat de vii si acum … chiar daca a murit vara si s-a nascut toamna … viata chiar merge mai departe, iar daca nu ne-am uita inaintasii si povetele lor poate chiar ar fi mai bine.
    Multumesc pentru versurile superbe, care pot deveni motto pentru o viata frumoasa, plina de soare, flori si zambete.
    Multumesc ca a mai trecut o zi si am mai invatat ceva. Sincer nu stiam despre parinte decat ca e un preot cu har, un om deosebit si bland. Sper sa citesc vreodata macar o carte din cele mentionate.
    Inca o data felicitari pentru postarile facute, le gasesc bine scrise si se regaseste o farama de suflet si de cer albastru.🙂

  2. Este pura intamplare. Pefer sa scriu despre morti, caci despre morti numai de bine. Din cate ma cunosc, mi-e teama sa scriu despre vii.In ceea ce priveste optimismul meu, a ramas neschimbat. Cu gandul la moarte traiesc mai intens si mai frumos.

    “Si-mi pare-asa ciudat ca se mai poate
    gasi atata vreme pentru ura,
    când viata e de-abia o picatura
    intre minutu-acesta care bate

    si celalalt – si-mi pare nenteles
    si trist ca nu privim la cer mai des,
    ca nu culegem flori si nu zambim,
    noi, care-asa de repede murim.”

    (Magda Isanos- Murim… ca mâine )

  3. Domna Iulia, in ultimul timp blogul dvs. este atat de trist! Numai despre morti! Moare vara, a murit Stefan cel Mare, a plecat la ceruri preotul Bejan! Va stiam o fire mai optimista! Multa sanatate si fericire!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: