Domnia lui Stefan cel Mare


554 de ani de la urcarea lui Stefan cel Mare pe tronul Moldovei .

Stefan cel Mare (1457-1504) si-a început domnia pe tronul Moldovei la 14 aprilie 1457, tara aclamându-l domn la locul numit „Direptate”, iar Mitropolitul Teoctist al Moldovei ungându-l cu Sfântul Mir, dupa datina.

De-a lungul a 47 de ani de domnie, Stefan cel Mare a purtat -se spune – tot atâtea lupte pentru apararea pamântului sfânt al tarii împotriva invadatorilor, crestini sau musulmani.

La Vaslui, la 10 Ianuarie 1475, oastea moldoveana, avându-l în frunte pe Stefan, a repurtat una dintre cele mai stralucitoare victorii împotriva otomanilor. Cronicarul polonez Dlugosz nota : „foarte putini turci si-au putut gasi mântuirea prin fuga”.

Papa Sixt al IV-lea, care l-a numit „Atletul lui Hristos” i-a scris : „Faptele tale, savârsite pâna acum cu întelepciune si vitejie contra turcilor necredinciosi, dusmanii nostri, au adus atâta celebritate numelui tau, încât esti pe buzele tuturor si esti laudat de catre toti”.

În anul 1476, însusi sultanul Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, lua conducerea trupelor otomane si invada Moldova. Pe Valea Alba, la Razboieni, strivita literalmente de puhoiul otoman, pentru prima oara oastea moldoveana a trebuit sa se retraga, lasând în urma multi morti. Turcii arsesera Suceava, dar nu putura cuceri Cetatea de Scaun, nici pe cele ale Neamtului sau Hotinului ; Stefan ramânea mai departe domnul unei tari libere.

Stefan cel Mare n-a fost numai conducator de osti si un aprig aparator al gliei strabune, un iscusit diplomat si un bun administrator, ci si un mare ctitor de lacasuri civile si bisericesti.
Domnitorul „au construit 44 de mânastiri” , cum scria cronicarul Grigore Ureche, fiind întrecut, ca numar, numai de Matei Basarab, care a construit 46.

A ridicat curti domnesti nu numai la Suceava, ci si la Iasi, Piatra Neamt, Vaslui, Cotnari, Husi si Bacau. A acordat o atentie deosebita cetatilor, punctelor de aparare ale tarii. Astfel, a marit cetatea Sucevei, adaugând un nou rând de ziduri, a întarit cetatea Neamtului, Cetatea Alba si Hotinul, a ridicat constructii noi la Chilia, Soroca, pe malul Nistrului, la Orhei, pe Raut si la Roman.

Marele domn si-a încheiat glorioasa domnie la 2 Iulie 1504, rana primita la asediul Chiliei din 1462 dovedindu-se fatala, desi medicii i-au ars-o cu fierul înrosit, într-o disperata încercare de a-l salva. Stefan cel Mare a fost înmormântat la mânastirea Putna, ctitoria sa, devenita gropnita domneasca.

Stefan cel Mare s-a considerat totdeauna domn al Moldovei din „mila lui Dumnezeu”. El a înaltat biserici si mânastiri care, ca si tezaurele cultural-artistice pe care le adapostesc, stau marturie unei epoci de maxima stralucire a culturii medievale românesti. Biserica noastra l-a trecut în rândul sfintilor, la 2 Iulie 1992, împreuna cu Cuviosul Daniil Sihastru, sfetnicul sau.

Vezi si http://ro.wikipedia.org/wiki/Curtea_domneasc%C4%83_din_H%C3%A2rl%C4%83u

Published in: on 14 Aprilie 2011 at 14:33  Lasă un comentariu  

The URI to TrackBack this entry is: https://bibliotecaharlau.wordpress.com/2011/04/14/domnia-lui-stefan-cel-mare/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: