Ioan Slavici

Ioan Slavici (n. 18 ianuarie 1848 la Șiria, județul Arad — d. 17 august 1925 la Crucea de Jos, în apropiere de Panciu, județul Vrancea) a fost un scriitor și jurnalist român.

A fost al doiela copil al cojocarului Sava Slavici și a Elenei Slavici (născută Borlea). A frecventat școala greco-ortodoxă din satul natal, gimnaziul maghiar din Arad și a urmat cursurile Liceului din Timișoara.

Debutează în Convorbiri literare (1871), cu comedia Fata de birău. Împreună cu Eminescu pune bazele Societății Academice Sociale Literare România Jună și organizează, în 1871, Serbarea de la Putna a Studențimii române din țară și din străinătate. La finalul anului 1874, se stabilește la București, unde este secretar al Comisiei Colecției Hurmuzachi, profesor, apoi redactor la Timpul. Împreună cu I. L. Caragiale și G. Coșbuc, editează revista Vatra. În timpul primului război mondial, colaborează la ziarele Ziua și Gazeta Bucureștilor. Premiul Academiei Române (1903).

Datorită diverselor puncte de vedere politice exprimate în publicații de-a lungul timpului, Ioan Slavici a fost un „abonat” al închisorilor epocii, fapt reflectat chiar într-o lucrare memorialistică intitulată „Închisorile mele”, publicată în 1921^[2]. Obosit și persecutat, în 1925, Slavici se refugiază la fiica sa care trăia la Panciu, aducându-i aminte de Șiria lui natală^[2]. La 17 august 1925, scriitorul se stinge din viață, fiind înmormântat la schitul Brazi^[2].

Cele mai reprezentative lucrări ale sale sunt:

Nuvele

• Popa Tanda;(1873) apare in Convorbiri literale,in iunie 1875
• Scormon;
• Gura satului;
• Budulea Taichii;
• Moara cu noroc (1881);
• Comoara (1896);
• O viață pierdută;
• Vatra părăsită (1900);
• O jertfă a vieții;
• Pădureanca (1884).

Romane

• Mara (1894);
• Din 2 lumi (1920);
• Cel din urmă armaș (1923);
• Din bătrâni (1902).

Povești

• Zâna Zorilor (1908);
• Florița din codru (1908);
• Ileana cea șireată (1908);
• Doi feți cu stea în frunte (1908);
• Petrea-Prostul (1908);
• Limir-Imparat (1908);
• Spaima-zmeilor (1908).

Drame istorice

• Bogdan Vodă;
• Gaspar Graziani.

Memorii

• Închisorile mele (1921);
• Amintiri (1924);
• Lumea prin care am trecut (1924).
• Slavici ne-a lăsat una din cele mai autentice şi mai profunde opere memorialistice. Prin nuvelele, romanele şi memorialistica sa, Slavici este, alături de ceilalţi clasici, scriitorul care a avut o contribuţie decisivă la aşezarea literaturii noastre în făgaşul modernităţii, întemeietor al realismului nostru modern, Slavici va fi punct de reper nu numai pentru romanul social, ci si pentru cel psihologic.

Dacă Eminescu e începătorul poeziei române moderne, iar Caragiale al teatrului, Slavici este, alături de Creangă, cel care a pus bazele prozei noastre moderne, respectiv ale romanului.

http://www.istoria.md/articol/575/Ioan_Slavici,_biografie; http://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Slavici

Anunțuri